Websdesign New Media Corporation SRL wnc Web Design Bucuresti, creare site, CMS, Joomla, Wordpress, PrestaShop, Magento.

EcoPoeme de Felix Nicolau

încă mai exiStau zimbri

mi-e frică
primăvara să nu pierd ghioceii toporaşii castanii teii
salcâmii şi socul
cele 6 trepte ale primăverii
într-o zi a sărit de pe planetă tigrul tasmanian
într-o noapte pasărea elefant
mi-am cumpărat un aer de plastic şi două turme de greieri
pentru praştia mea
fără crac
acum pot să-mi omor fantomele direct din balcon
asta dacă nu-s mort şi mă dau mare că poţi să-mi bei sângele
fără să-l tai în cuburi mici aşezate la soare
gingăşia primăverii îmi stârneşte din buric un viciu lucios cu ureche muzicală care poate fi veninos
sau o simplă contrafacere

Rachela

Well, am făcut tot ce s-a putut să le
ţin acolo sus pe sârma de telegraf
la început: că da, uau, ce ne place! exact ce
ne doream! de-aici se văd aşa mişto
lanurile de ovăz! aer curat! pot vorbi toate
alea tu chiar înţelegi şi asculţi ce chestie!
după care: dă-o naibii! asta e dictatură!
mie niciodată nu mi-a plăcut sârma de telegraf!
ce-i aia să tot stai cocoţat acolo
în loc să tragi o sfârâială cu fetele
chiar la piciorul stâlpului prin bălăriile
stropite de navetişti dacă aşa am eu
chef!
let’s clap our hands and sing: obladi
oblada-la-lala-laaaa!

peste câteva toamne le vezi prin porumb prea
grase să ciugulească în lună
soţii de curcan piftioase sărmălite cu târtiţa
cât dovleacu’

aş vrea să-mi aduc contribuţia

legea picnicului

deja pe la 11 când mă scol şi mă urnesc spre bucă
tărie să-mi beau cafeaua de orz litrul de apă bitterul
din 85 de plante apa sfinţită războiul e-n toi schije de
claxoane sirene înjurături împroaşcă blocurile copacii
bătrânii artritici câinii comunitari
deja sosesc tot mai multe întăriri şi provizii
am 40 de borcane cu murături pe bal
con şi destulă muniţie cartofi putrezi dvd-uri
zgâriate peste 500 de bile de praştie şi-un vraf
imens de cărţi electronice
chem nevestele şi amantele să-mi ducă la gură
cafeaua eu ochesc armez trag
ochesc armez trag
armez trag
trag

Versete satanice

iarna e un frigider mai ieftin
debara beci pt borcanele cu stejari şi girafe
murate
vara ar trebui înşfăcată de codiţe zurlii
băgată în borcane împotriva iernii
când fustiţele ei ne-ar înveli ca o zacuscă
durligele îngheţate
primăvara nu produce flori suficient
de rezistente se lucrează intens la noi
soiuri de primăvară cu ghiocei cât
dovlecii albine cât butoiul de bere
tuborg
nici toamna nu mai poate fi lăsată de
capul ei ca o fată bătrână cu
piercing în buric
am văzut un extraterestru făcând naveta
între jupiter şi saturn călare pe o prună
de 400 de kile mai mare decât un tigru siberian
deci se poate

 

Notă bio-bibliografică

Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. A publicat cărţi de poezie (Kamceatka – time IS honey, 2014), romane (Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor), de critică literară şi de teoria comunicării. Suportă greu snobismul, afectarea şi cocalarismele, fie ele şi culturale. Cu cât îmbătrâneşte, cu atât se dă în vânt după limbi străine, role, trotinetă şi fitness contemplativ. Deşi pare imposibil, uneori citeşte mai mult decât scrie.