Websdesign New Media Corporation SRL wnc Web Design Bucuresti, creare site, CMS, Joomla, Wordpress, PrestaShop, Magento.

Trei poeme ecoliterare de Elena Dulgheru

Om de zăpadă

Uită-te la fata aceasta, care

strînge de pe jos cocoloaşele aruncate de alţii

şi toate apele care li s-au vărsat din pahare.

Erau apele Tale! Ce mai poţi face?!

Şi cocoloaşele astea de gumă de mestecat,

din care construieşte un om de zăpadă.

Îl tăvăleşte prin talc şi prin poleială de la ciocolată, tăiată mărunt,

îl bagă puţin în frigider,

îl scoate afară

şi el este un om de zăpadă.

Îl aşează la fereastra deschisă şi zice:

„Iată un om de zăpadă!”

 

Eşti Viaţa.

Vrei să-i dai viaţă?

 

Carasul

Carasul respirînd: ce mică-i fruntea!

Corpul, o frunză de tei alungită în corpuri de rugini,

acoladă într-o acoladă.

Fata venită să cumpere pește îl mîngîie cu degetul

în supermarketul ăsta colorat,

printre solzii de gheață prea albă și foarte subțire.

Își mișcă buzele,

cînd vînzătorul basarabean,

cu ochii săi gravi, ce înțeleg orice mișcare de pește

− dar nu și cuvintele −

dispare în magazie.

”Ești un caras ce respiră!” − degetul fetei, zîmbet

pe fruntea mică a carasului rotund − o farfurie-n acoladă,

între alte farfurii în acolade lungi, cu solzii sclipitori, reflectînd lumina de neon:

argintiul dorada, știuci de Nil și versatilul pangasius, care nu mai respiră.

Doar carasu-și repetă vocalele oarbe rotund, în acoladă.

”Un caras ce respiră!” − rochia albastră a fetei, cu buline cît globurile de Crăciun,

foșnește în pragul luminii,

pe care nici ea nu o poate pronunța.

Peștii îngaimă numai vocale, cînd spun.

Perdeaua neonului îi acoperă, asemeni fulgilor de gheață

industrială prea albă

în supermarketul ăsta colorat, unde oamenii

circulă brambura și nu se aud.

”Ești un caras ce respiră!” − repetă degetul fetei,

proptit delicat pe fruntea micuță și umedă și atît de subțire,

pe cînd vînzătorul nu o observă,

eviscerînd după paravan carnea albă

și pustiită acum, ca neonul în soare.

Îl cumpărați?” − Și degetul pleacă, luîndu-și sacoșa cu carnea curată.

Nu poți privi un pește în ochi, ci numai în frunte, de vrei

Oamenii încep să vorbescă și să vorbească tot mai mult și să vorbească

și se aud tot mai tare,

mai tare.

 

Stol de păsări călătoare

Fata aceasta e copleşită de muzică.

Fata aceasta copleşită de muzică nu ştie decît să cînte şi să laude.

Iat-o cu capul în nori, rătăcind în cartierul ăsta cu fabrici vechi, de capăt de lume,

cum priveşte cerul −

cocorii cum trec, sau alte păsări călătoare

spre ţările calde.

Stolul se unduieşte ca o coadă de rîndunică dansînd,

punctînd cu V-ul său ascuţit orizontul Mediteranei,

pînă cînd unul din braţe se frînge, ca o algă prea lungă într-un acvariu,

plutind în derivă

şi se rupe din nou în două

şi lin se transformă în X,

care lin se scurge în Y întors, care devine un V mai mic,

zburînd trepidat în spatele V-ului mare,

pînă cînd fiecare pasăre rămasă în urmă

se apropie de cele din faţă, care le fac loc între ele

şi stolul e din nou reunit

şi zboară vibrînd pe cerul ca un acvariu de noiembrie însorit

spre deltele Nilului.

Fata asta copleşită de muzică, rămasă cu ceafa înţepenită spre cer,

în cartierul ăsta de fabrici uitate, îşi strînge ghiozdanul.

 

În cerul ca un acvariu din cer,

Copleşită de Tine,

Cînd păsări vin şi petrec

şi altele pleacă în stol spre ziua de mîine

În braţele muzicii

Tu

La un capăt de lume

şi fabrica

în care nimeni nu mai lucrează, probabil,

Doar fata asta care-şi strînge ghiozdanul

În aerul copt de amiază

Şi-n carnea prea densă a zilei de ieri,

Cînd ieri e mai mult decît mîine

şi mîine e ieri-ul întors,

Acvariul luminii distale

Se scurge agale

prin mine

Cînd aripile păsărilor Tale îmi curg curbilinii prin mîini…

 

Deschide-Ţi ghiozdanul şi muzica, Doamne,

Cînd stau copleşită de Tine!

Pe pragul ce zboară spre ieri

Din pragurile zilei de mîine.

Notă bio-bibliografică

Elena Dulgheru este critic de film, poet, traducător, editor. Doctor în cinematografie şi media cu calificativul „Magna cum laude” (2008).

Autoare a volumelor: “Tarkovski. Filmul ca rugăciune” (Arca Învierii, 2001, reeditat de câteva ori, ultima ediție, în 2014) – Premiul Asociației Criticilor de Film a Uniunii Cineaştilor, 2002; “De vorbă cu Marina Таrкоvskaia” (Arca Învierii, 2004); “Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov” (2011) – Premiul de excelenţă “George Littera” al Asociaţiei Culturale Diallog, 2011; premiul Uniunii Cineaştilor din România, 2012; ”Pentru trecerea zării și alte poeme” (2011).

Din 2001, critic de film la Luceafărul, Curentul, Adevărul Literar și Artistic, Lumea Credinței, Ziarul Lumina. Membră a juriului la diferite festivaluri internaționale de film.

Din 1998, recitaluri de poezie proprie la Radio România-Cultural, în cadrul Serilor de poezie și muzică ”Sinapsa”, la Librăria Sophia, la Radio Trinitas.

Premiul II la Concursul de poezie religioasă “Daniil Sandu Tudor”, ediţia a II-a, Vatra Dornei,  2006. Premiul Casei de Cultură Liviu Rebreanu – Aiud la Concursul Naţional de proză scurtă – ediţia a VIII-a, 1998.

Membră a Uniunii Cineaştilor din România.